Primăvara ridică potirele lalelelor…

Creat: Vineri, 03 Martie 2017

Până nu demult razele soarelui străbăteau cu greu printre nori. Dar iată că ieşind afară din casă lumina soarelui îţi inundă ochii. Desigur, ea încă nu are acea putere, ci doar îţi mângâie blând obrazul. E semn că a venit primăvara,
care îşi ridică potirele multicolore ale lalelelor

Ea este aidoma unei femei pe care merită s-o aştepţi, măcar că trebuie s-o aştepţi mult, merge fără grabă, dar maiestuos şi aduce zâmbete. Iată că a păşit uşor pe pământ şi a venit anul acesta la cea de-a 18-a ediţie raională şi a 5-a regională ale festivalului de folclor românesc „Mărţişor”. Manifestarea a avut loc la Căminul cultural din Oprişeni, localitate care în 2018 va marca 600 de ani de la prima atestare docu-

Pentru a-i saluta pe cei prezenţi în sală prezentatoarea Maria Romaniuc i-a invitat pe primarul Nicolae Popovici, preşedintele Consiliului regional Ion Muntean, originar din Oprişeni, deputatul poporului din Ucraina Grigore Timiş, Consulul General al României la Cernăuţi Eleonora Moldovan, primul-adjunct al şefului Administraţiei raionale de stat Vitali Colomieţ, şefa Secţiei de cultură şi turism Elena Repina, poetul, publicistul şi editorul Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii pentru cultură românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi, directorul Şcolii generale din Oprişeni şi al Muzeului de arheologie şi etnografie „M. Hacman” Nicolae Bodnariuc. Stimaţilor oaspeţi le-au fost înmânate mici podoabe alb-roşii, care erau cunoscute încă pe vremurile Imperiului Roman. Atunci aceste culori simbolizau pacea şi războiul. Unii etnografi români consideră că roşul este un atribut al soarelui ce dă putere de viaţă întregii firi. Albul este un simbol al longevităţii şi al rodului bogat. În România, Moldova şi Bucovina mărţişorul se poartă toată luna martie, iar în unele zone în ultima ei zi sunt agăţate de crengile pomilor în floare. Sau, dacă treceau în zbor cocostârci, le aruncau spre cer pentru ca fericirea să aibă aripi.

Citește mai departe...

Profesia de învăţător este una dintre cele mai nobile

Creat: Vineri, 03 Martie 2017

Pentru sprijinirea dezvoltării şi perfecţionării profesiei pedagogice, dezvăluirea potenţialului profesorilor, de douăzeci de ani în Ucraina se desfăşoară concursul „Învăţătorul anului”. Anul acesta cu sprijinul Departamentului pentru învăţământ şi ştiinţă al Administraţiei regionale de stat şi al Institutului de studii pedagogice postuniversitare din regiunea Cernăuţi, Concursul naţional a avut loc pentru a 22-a oară consecutiv. Pentru titlul de cei mai buni, pedagogii s-au întrecut în 5 categorii: „Învăţământ primar”, „Biologie”, „Informatică”, „Limba şi literatura română”, „Muzică”. Au fost 7 probe: în prima participanţii trebuiau să întreprindă o activitate practică care prevedea verificarea, capabilitatea lor de a îndeplini sarcini practice la obiectul de studii şi expertiza manualului. De asemenea, timp de o oră, au rezolvat teste în format electronic. Tot pentru prima oară a fost demonstrat un master-class cu genericul: „Ştiu cum să fac asta. Am să vă învăţ şi pe voi”. Toate etapele concursului au fost supravegheate de public.

Citește mai departe...

anţare austriacă va fi specializată în lăptărit şi va cuprinde satele Mihailovca şi Dumbrava Roşie

Creat: Vineri, 03 Martie 2017

nformaţia despre înfiinţarea unei cooperative de producţie agricolă în raionul Hliboca cu ajutorul Agenţiei austriece de dezvoltare şi al programului de dezvoltare al ONU „Dezvoltarea constantă a teritoriilor rurale din regiunile Cernăuţi şi Odesa” nu este o noutate pentru cititorii noştri. După cum am informat deja, partea austriacă şi ONU sunt gata să aloce raionului nostru pentru aceasta 20 de mii de euro. Dar, rămâne întrebarea în ce localitate anume din raionul Hliboca va fi creeată totuşi cooperativa de producţie agricolă. Amintim că în total au fost depuse patru cereri de participare, iar între timp au rămas comuna Hliboca şi Primăria Cupca.
Şi iată că zilele trecute pe site-ul Administraţiei regionale de stat a fost postată informaţia că pentru participarea în acest proiect a fost aleasă comuna Hliboca. După cum a informat primarul comunei Grigori Vanzureac, cooperativa care se planifică a fi înfiinţată va cuprinde Mihailovca şi Dumbrava Roşie şi se va specializa în lăptărit.

Trei unităţi de învăţământ din raionul Hliboca vor primi inventar sportiv din partea Fondului „Kliciko”

Creat: Vineri, 03 Martie 2017

Încă în anul 2011 Fondul fraţilor Kliciko a iniţiat proiectul „Coletul succesului” în cadrul căruia unităţile de învăţământ din toată Ucraina au ocazia de a primi inventar sportiv nou. Pe an ce trece proiectul se bucură de tot mai multă popularitate. Numărul doritorilor de a primi acest inventar sportiv de la legendarii boxeri a fost destul de mare şi la acest concurs, rezultatele căruia au fost anunţate zilele trecute. Numele celor 50 de unităţi şcolare câştigătoare sunt publicate pe site-ul Fondului „Kliciko. Ne-am bucurat constatând că printre ele sunt şi trei reprezentanţi din raionul Hliboca: CIE Mihailovca, şcolile generale din Ceahor şi Cerepcăuţi. Apropo, unităţile noastre de învăţământ sunt singurele din regiunea Cernăuţi care au obţinut această performanţă anul acesta. Felicitările noastre!

Generatorul eolian de energie electrică

Creat: Vineri, 03 Martie 2017

Acest fel de producţie şi l-a prezentat joi, 23 februarie, la Hliboca, reprezentantul SRL „Alternativnîi energovector” din oraşul Sumî Andrei Logvin. Acest generator are o capacitate între 600 W şi 5 kW este compact, se montează uşor şi costă relativ ieftin.
După cum a menţionat preşedintele Consiliului raional Petro Panciuc, în cazul realizării unui proiect comun cu partea română, un asemenea generator se planifică a fi folosit ca alternativă de furnizare a curentului electric pentru Spitalul raional central Hliboca.
În încheiere, Andrei Logvin a lăsat pentru persoanele interesate numerele telefoanelor de contact: 095-0100371 şi 068-5004534, la care puteţi afla informaţii detaliate.

Design by Joomla 1.6 templates